Reacțiile de eliminare a haloalcanilor apar adesea simultan cu reacțiile de substituție nucleofilă și concurează între ele. Ce reacție domină depinde de structura hidrocarburilor și de condițiile de reacție. Mai mult, reacțiile de eliminare care însoțesc reacțiile de substituție nucleofilă pot avea loc prin două mecanisme diferite.
Haloalcanii au o gamă largă de aplicații și un impact semnificativ asupra producției și vieții umane. De exemplu, unii haloalcani sunt utilizați ca solvenți, pesticide, agenți frigorifici și stingătoare de incendiu. Haloalcanii sunt în general relativ stabili și nu sunt ușor degradați de microorganisme. Unii haloalcani (cum ar fi clorofluorocarburile) pot, de asemenea, distruge stratul de ozon din atmosferă, ceea ce limitează foarte mult utilizarea lor.
Regulile care reglementează reacțiile de eliminare a haloalcanilor
Este important de menționat că haloalcanii fără atomi de carbon adiacenți la atomul de carbon legat de atomul de halogen nu pot suferi reacții de eliminare.
Haloalcanii cu atomi de carbon adiacenți la atomul de carbon legați de atomul de halogen, dar fără atomi de hidrogen la acei atomi de carbon adiacenți, nu pot suferi, de asemenea, reacții de eliminare.
Când un atom de carbon legat de un atom de halogen are doi atomi de carbon adiacenți și ambii atomi de carbon adiacenți au atomi de hidrogen (atomii de hidrogen nu sunt echivalenți), o reacție de eliminare poate produce diferiți produși. Dacă atomul de carbon adiacent atomului de carbon legat de atomul de halogen nu are un atom de hidrogen, nu poate avea loc o reacție de eliminare.